Practicarea avortului, atât în cadrul căsătoriei, cât şi în cazul relaţiilor extraconjugale şi întâmplătoare, este o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda întâlnirii lui pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate constantă.
Biserica, cu întreaga ei învăţătură dogmatică, morală şi canonică întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, a fost în toate timpurile şi locurile împotriva avortului ca teorie şi practică, calificându-l drept crimă împotriva vieţii umane, în rândul păcatelor strigătoare la cer.
În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar în epitimiile de la spovedanie sunt condamnate toate abaterile de la porunca dată primilor oameni, „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facere 1,28). Sfinţii Părinţi hotărăsc pedepse bisericeşti pentru cei ce predică înfrânarea de la procreare şi socotesc virtute numai fecioria (Canonul 9 şi 10 Gangra, Canonul 5 apostolic, Canonul 13 Trulan, Canonul 14 Gangra).
Dar nu numai defăimarea căsătoriei este osândită, ci şi îndeletnicirea cu pregătirea şi practicarea mijloacelor de avort pentru întreruperea sarcinilor (Canonul 3 Trulan, Canonul 65 Apostolic, 21 Ancira, Canonul 2 şi 8 al Sfântul Vasile, Canonul 33 al Sfântul Ioan Postitorul). Tertulian (Apologeticum. CIX), misionar creştin, se ridică energic împotriva avortului pe care îl califică drept crimă. La fel Lactanţiu (Institutiones P. C. VI, C.20) şi Mimecius Felix.
Sfântul Vasile cel Mare, în Canonul 52, consideră tot atât de vinovate pe femeile care suprimă fătul ca şi pe cele care-şi părăsesc copiii, nu-i hrănesc şi-i expun milei publice. Canonul 36 al Sfântul Ioan Postitorul prevede că femeii care nu se îngrijeşte de fătul său şi din cauza neglijenţei avortează i se dă pedeapsa pentru ucidere premeditată. Sfântul Iustin Martirul şi Sfântul Clement Alexandrinul (Stromata) afirmă că omului nu-i este îngăduit să se căsătorească decât în vederea continuării speciei umane şi ca o piedică în calea desfrânării.
Datoria de a naşte copii reiese indirect şi din canoanele ce opresc desfrânarea şi păcatele împotriva firii pe care Sfântul Grigorie de Nyssa, în Canonul 4, le asimilează adulterului.
Fiind un act direct împotriva vieţii umane, avortul în sine şi diferitele practici şi mijloace folosite în comiterea acestuia sunt cuprinse şi interzise prin însăşi poruncă a VI-a a Decalogului: „Să nu ucizi” (Deut. 5, 17), de îndată ce fătul chiar de la început este şi se manifestă ca o existentă umană, deplină, autonomă, ca persoană umană, în dependenţă, desigur, de mediul matern. Dependenţa aceasta nu-i dă însă mamei dreptul de a dispune cum voieşte de ceea ce s-a zămislit în pântecele ei, cu atât mai mult nu dă nici un drept legii civile să scoată de sub incidenţa sa avorturile şi practicile avortive, întrucât ea nu trebuie să contrazică prin nimic dispoziţiile legii morale naturale care interzice în principiu uciderea, cum se afirmă prin porunca a VI-a a Decalogului. Cartea „Mântuirea păcătoşilor” (Partea a II-a, cap. VI, 5), aprofundând cuprinsul poruncii a VI-a, precizează: „Prin această poruncă se înţelege uciderea sufletească şi trupească, adică dacă ai sfătuit pe aproapele tău să desfrâneze sau să ucidă sau alt păcat să facă, sau l-ai însoţit, sau l-ai ajutat la aceasta, eşti socotit ucigaş sufleteşte al fratelui tău”. Iar despre trup se spune: „Dacă ai ucis pe cineva, sau ai cugetat să ucizi… sau dacă ai bătut femeia şi-a lepădat pruncul său, dacă a luat plante să ucidă pruncul sau să nu rămână însărcinată, toate acestea şi altele asemenea se socotesc ucideri şi se canonicesc cu multă asprime”.
Creştinismul nu contestă în vreun fel importanţa legăturii trupeşti pe care o implică cu necesitate căsătoria, dar nu rămâne în exclusivitate la aceasta. Când Sfântul Apostol Pavel declară căsătoria ca un remediu împotriva desfrâului, el include în acest rost al căsătoriei şi pe acela de transfigurare a unirii trupeşti. Acest înţeles este cuprins şi în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care atribuie căsătoriei şi rostul naşterii din prunci. „Sunt două motive pentru care a fost instituită căsătoria; pentru a face pe om să se mulţumească cu o singură femeie şi pentru a face copii. Dar motivul principal e cel dintâi. Cât despre procreare, căsătoria nu o antrenează în mod absolut. Dovadă sunt multele căsătorii care nu pot avea copii. Iată de ce prima raţiune a căsătoriei este să reglementeze viaţa sexuală, mai ales acum, când neamul omenesc a umplut tot pământul.”
Comentarii