Gânduri

Un copil care nici măcar nu încearcă să își spele farfuria ajunge, în timp, să creadă că lumea îi este datoare.
Și nu este vorba despre farfurie.
Este vorba despre atitudine. Despre acea stare comodă care șoptește: „De ce să mă străduiesc, dacă altcineva o va face în locul meu?”
Un copil de unsprezece ani care își împrăștie lucrurile și așteaptă liniștit ca mama să strângă, să spele, să amintească și să servească — nu învață independența. Învață dependența. Se obișnuiește cu ideea că responsabilitatea nu îi aparține.
Și apoi crește.
Și devine un adult care dă vina pe circumstanțe, pe sistem sau pe alți oameni pentru propriile eșecuri. Spune: „Viața este nedreaptă”, fără să realizeze că nu a încercat niciodată cu adevărat să schimbe ceva.
Caracterul nu se formează prin predici lungi.
El se construiește din acțiuni simple, zilnice:
spală-ți farfuria;
menține ordinea;
respectă limitele celorlalți.
Aici se nasc responsabilitatea, recunoștința și respectul.
O persoană care nu a învățat să ajute acasă rar devine un sprijin pentru alții și adesea nu apreciază ceea ce are.
Un gând important:
Să crești un copil responsabil este dificil.
Dar să crești un copil care crede că totul i se cuvine — este mult mai grav.
Dacă educi un copil — învață-l să fie util.
Iar dacă te regăsești în acest text — amintește-ți:
mama ta nu este servitoarea ta, iar casa nu este un hotel.
Tu faci parte dintr-o familie.
Iar asta înseamnă — ridică-te și fă partea ta.