Pentru ce îi trebuie telefon unui copil de 7-8-9-10 ani?
Întreb serios. Ca părinte.
Nu vorbesc despre un apel ocazional. Nu vorbesc despre „să știu unde e”. (Aici avem alte soluții mai sigure.)
Vorbesc despre telefonul lui. În mâna lui. Cu acces la tot.
La 8 ani. În clasa copilului meu, majoritatea au telefon. Majoritatea.
Și mă uit… și nu înțeleg. Nu înțeleg ce gândesc părinții.
Pentru că un telefon nu e o jucărie. Nu e o „recompensă”. Nu e ceva „normal pentru vârsta asta”.
Este un instrument puternic. Unul care deschide uși pe care un copil de 8 ani nu le poate înțelege, nu le poate filtra și nu le poate gestiona.
Internet, conținut nepotrivit, comparare, presiune, dependență.
Toate, într-un singur obiect… în palma unui copil.
Și noi ne mirăm că nu mai au răbdare.
Că nu mai citesc. Că nu mai pot sta 10 minute fără stimul.
Nu, nu sunt „în urmă”. Nu sunt „prea strictă”.
Sunt părinte.
Și aleg conștient să nu-i dau copilului meu ceva ce îi poate face mai mult rău decât bine.
Copiii nu au nevoie de telefoane.
Au nevoie de timp, de joacă, de limite.
De părinți prezenți.
Și poate nu e ușor să fii „altfel” când toți din jur fac altfel.
Dar uneori… a fi părinte responsabil înseamnă exact asta: să nu faci ce face majoritatea.
Comentarii