Vinerea Mare

Ora până la care duci postul reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos,

Si anume: la ora 12.00 – a fost răstignit

La ora 15.00 – şi-a dat duhul pe Cruce

La ora 18.00- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat

La ora 21.00- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită 

La ora 24.00 – s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.

Vinerea Mare. postul negru înseamnă, practic, că nu trebuie să consumi nimic, nici măcar apă.

Vinerea Mare. Postul negru înseamnă o jertfă pe care i-o aducem pentru moartea şi suferinţa Mântuitorului

Atunci când cineva din neamul nostru moare, încercăm să facem şi noi o jertfă pentru el: postim, ne rugăm, dăm milostenie şi ne întristăm.

Aşa şi omul, când se gândeşte că l-a omorât pe Dumnezeu, ţine doliu, posteşte pentru Dumnezeu, ca să se schimbe.

Postul este tot o lucrare duhovnicească ca să simţi puterea credinţei, pentru că degeaba cunoaştem numai teoretic, dar dacă nu experimentăm, să postim nu cunoaştem adevărata credinţă.

Vinerea Mare. În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Postul negru este extrem de benefic pentru noi. Dacă ai un viciu de care nu te poți lăsa, sau ai gânduri necurate, postul negru din Vinerea Mare te va ajuta să-ți recapeți speranța.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *